DE VORBĂ CU VEȘNICIA

rain

     „- Mai plouă încă?”
     m-a întrebat
     cândva
     Veşnicia.
     „- Mai plouă,
     şi mi-am uitat
     umbrela.”
     Mi-a oferit
     atunci
     umbrela ei
     ruptă.
     Şi, astfel,
     m-a plouat
     cu efemeritate.

Banner

Reclame

EXIL

     Nu mă privi!

     Uimirea din ochii tăi

     M-apasă

     Şi mă ucide gândul

     Neantului sublim.

     Şi nu-mi vorbi!

     Cuvântul rostit

     Mă va răpune,

     Din sfere-nalte

     Pasul se pierde

     În nisip.

     Nu-ţi cer decât

     Tu, mare,

     De valuri mărginită,

     Să îţi ascult tăcerea:

     Primeşte-mă-n exil

     Pe ţărmul tău!

Banner

TE IUBESC ÎN O MIE DE FORME

Te iubesc în o mie de forme:
Te iubesc în lumină,
Te iubesc în culoare,
Te iubesc în abstract,
Te iubesc în profan…
Te iubesc dincolo de aparențe,
În forme geometrice imperfecte,
În arii nedeterminate,
În muzica sferelor,
În muzica formelor,
În dansul imperfect al planetelor.
Te iubesc dincolo de real,
Te iubesc dincolo de concret,
Te iubesc dincolo de infinit…
Te iubesc atunci când noaptea se confundă cu mine,
Te iubesc în zbor,
Te iubesc în cădere,
Te iubesc în dor,
Te iubesc în umbră,
Te iubesc în stele,
Te iubesc în șoapte,
Și astfel aș putea spune
Că te iubesc în o mie de forme…

ECUAȚIA IUBIRII

20180808_213859

   M² s-a născut

   În parantezele Infinitului.

   Vinovați sunt tatăl Absolut

   Și mama Eternitate.

   Când era doar un prunc,

   Un înger i-a mângâiat

   Zborul albastru,

   Iar zborul său a născut

   Ecuații existențiale.

   Când M²

   A început să înțeleagă

   Că viața e compusă

   Din ecuații

   Cu necunoscute,

   În gândurile lui

   S-a produs o avalanșă

   Care i-a surpat

   Ecuațiile existențiale,

   Transformându-le

   În adevărate probleme ontologice.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Că viața

   Nu este decât

   O îngrămădire de contradicții

   Și a început

   Să alinieze timpul

   Rezolvând

   Problemele rezultate

   Din aliniere

   Prin algoritmii inimii.

   Uneori,

   Noaptea îl prindea

   Ghemuit la umbra

   Întrebărilor substanțiale.

   Când M²

   A ajuns la vârsta adolescenței,

   S-a îndrăgostit

   Iremediabil

   De zâmbetul

   Unei idei perfecte.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Din nou

   Că Fericirea,

   Fiind compusă

   Din zâmbetele Perfecțiunii,

   Nu poate fi cuprinsă

   În algoritmi matematici,

   Și-atunci M²

   Și-a răsturnat

   Întregul Univers,

   Aliniindu-l

   La algoritmii inimii,

   Dând naștere astfel

   Ecuației cu necunoscute

   A iubirii,

   Compusă din coeficienții fragili

   Ai sentimentelor.

   Și-atunci

   M² a concluzionat

   Definitiv și indubitabil

   Că valoarea absolută a Fericirii

   Nu poate fi determinată

   Decât

   Prin Ecuația Iubirii

   Transpusă  apoi

   În cele mai sincere culori

   De dansul perfect

   Al sentimentelor.

   Iubire convergentă…

20180822_185033

Banner

FEMEIA-COPIL

    Femeia-copil 

    Mușca 

    Din marginea norilor,

    Colorându-le materia

     În răsărituri albastre.

     Femeia-copil

     Dansa

     În infinitul secundelor,

     Pictându-le esența 

     În melodii 

     Ancestrale. 

     Femeia-copil 

     Alerga 

     Înaintea ideilor abstracte, 

     Construindu-le măreția 

     În linii curbe, pătrate, incolore, 

     Și tot femeia-copil 

     Își contempla visele,

     Proiectându-le  

     În spațiul infinit.  

     Femeia-copil  

     Renunțase să trăiască 

     Pentru ea însăși 

     Și, astfel, 

     Străbătea galaxiile 

     Din timpuri preexistențiale, 

     Hrănindu-se 

     Cu notele muzicale 

     Ale înserării 

     Heideggeriene. 

     Și, mai ales, 

     Femeia-copil 

     Nu dormea 

     Niciodată

     Pentru ca somnul 

     Să nu îi poată anula 

     Infinitul ideilor. 

     Femeia-copil 

     Iubea 

     În forme abstracte  

     Și se hrănea 

     Cu esența 

     Cuvintelor. 

     Femeia-copil 

     Era copilul 

     Eternității 

     Gândurilor imateriale. 

     Pierdută adesea 

     Prin sfere incolore, 

     Își creiona respirația 

     În stări metafizice 

     Absolute. 

     Surâsul femeii-copil 

     Rememora uneori 

     Crâmpeie 

     Din formele ontologice  

     Ale materiei  

     Premergătoare gândurilor. 

     Femeia-copil  

     Alerga 

     În întâmpinarea ideilor, 

     Plămădindu-le apoi imaterialul 

     În forme intangibile, 

     Căci femeia-copil  

     Reclădea infinitul

      Modelând în cuvinte

      Abstractul concretului viitor…

Banner

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ

autumn

Să plouă de toamnă pe câmp și prin flori,
Să plouă tomnatic în gând și în vise,
Iar toamna să scrie povești nedescrise,
Să-mi plouă în gânduri cocori călători!

Și vara să-mi fie de nori,
De nori de iubire, de nori incolori,
Cu toamnă să-mi plouă în gânduri şi-n zori
Să-mi cearnă în vise povești cu cocori…

Și oamenii-mi par străvezii uneori,
Prin viața de toamnă, prin toamna de vise,
Când timpul suspină în versuri nescrise,
Pe chipuri brăzdate colindă cocori.

Și-aș vrea să mă-nalț în vârfuri de nori,
În dansul feeric al stelelor stinse,
Și-n noaptea tăcută a ploii de vise
Să-mi plouă în gânduri povești cu cocori…

Banner

VIAŢA CA UN FLUTURE ALBASTRU

B1

      Odată
      În palmă mi s-a aşezat
      Un fluture.
      M-a privit tăcut în ochi,
      Iar privirea lui inocentă
      Mi-a atins sufletul.
      El, ca o ploaie de primăvară,
      Atât de albastru
      Pentru că aripile lui
      Au cuprins cerul,
      Oglindindu-l apoi în ele.
      Atât de albastru
      Pentru că zborul lui
      A îmbrăţişat marea,
      Iar valurile
      I-au sărutat sufletul,
      Pictându-l
      În crâmpeie de romanţe
      Albastre.
      Atât de albastru
      Pentru că aripile lui
      Au şters lacrimile Universului,
      Reclădindu-le
      În trupu-i firav
      Şi-apoi însufleţindu-le
      Cu magia zborului.
      Atât de albastru
      Pentru că în zborul dimineţilor line
      A atins roua,
      Imprimând-o apoi în privire
      Şi-apoi privirea
      Oglindind-o din nou în suflet.
      Atât de albastru
      Pentru că în trupul-i plăpând
      A cuprins viaţa
      Întregii Planete,
      O viaţă străvezie
      Ca un fluture albastru…
      Şi dintr-o dată
      Fluturele s-a topit,
      Făcându-se totuna cu mine,
      Iar eu respir albastru,
      Privesc albastru,
      Iubesc albastru…

Eye_B1

Banner