A DEFINI ZBORUL

20190711_004302

Sunt Omul Pasăre.
Sunt Omul Cuvânt,
Sunt Omul Infinit…
Am visat
Că zburam
Pe vârfuri de comete
Albastre.
A zbura
Este direct proporţional
Cu o viaţă
Perfect paralelă
Cu imaginea
Oglindită
A Realităţii…
Realitate decadentă…
Realitate permanentă.

Reclame

VIS DE COPIL

20190131_121950

Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri,
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez.

Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri
Să zburde-n universul meu candid,
Lăsaţi-mă să aţipesc citind
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri.

Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Când focu-n vatră cântă-năbuşit,
Să mă trezesc într-un palat vrăjit
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri.

Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri,
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez.

20181030_233339.png

Banner

EXIL

     Nu mă privi!

     Uimirea din ochii tăi

     M-apasă

     Şi mă ucide gândul

     Neantului sublim.

     Şi nu-mi vorbi!

     Cuvântul rostit

     Mă va răpune,

     Din sfere-nalte

     Pasul se pierde

     În nisip.

     Nu-ţi cer decât

     Tu, mare,

     De valuri mărginită,

     Să îţi ascult tăcerea:

     Primeşte-mă-n exil

     Pe ţărmul tău!

Banner

TE IUBESC ÎN O MIE DE FORME

Te iubesc în o mie de forme:
Te iubesc în lumină,
Te iubesc în culoare,
Te iubesc în abstract,
Te iubesc în profan…
Te iubesc dincolo de aparențe,
În forme geometrice imperfecte,
În arii nedeterminate,
În muzica sferelor,
În muzica formelor,
În dansul imperfect al planetelor.
Te iubesc dincolo de real,
Te iubesc dincolo de concret,
Te iubesc dincolo de infinit…
Te iubesc atunci când noaptea se confundă cu mine,
Te iubesc în zbor,
Te iubesc în cădere,
Te iubesc în dor,
Te iubesc în umbră,
Te iubesc în stele,
Te iubesc în șoapte,
Și astfel aș putea spune
Că te iubesc în o mie de forme…

ECUAȚIA IUBIRII

20180808_213859

   M² s-a născut

   În parantezele Infinitului.

   Vinovați sunt tatăl Absolut

   Și mama Eternitate.

   Când era doar un prunc,

   Un înger i-a mângâiat

   Zborul albastru,

   Iar zborul său a născut

   Ecuații existențiale.

   Când M²

   A început să înțeleagă

   Că viața e compusă

   Din ecuații

   Cu necunoscute,

   În gândurile lui

   S-a produs o avalanșă

   Care i-a surpat

   Ecuațiile existențiale,

   Transformându-le

   În adevărate probleme ontologice.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Că viața

   Nu este decât

   O îngrămădire de contradicții

   Și a început

   Să alinieze timpul

   Rezolvând

   Problemele rezultate

   Din aliniere

   Prin algoritmii inimii.

   Uneori,

   Noaptea îl prindea

   Ghemuit la umbra

   Întrebărilor substanțiale.

   Când M²

   A ajuns la vârsta adolescenței,

   S-a îndrăgostit

   Iremediabil

   De zâmbetul

   Unei idei perfecte.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Din nou

   Că Fericirea,

   Fiind compusă

   Din zâmbetele Perfecțiunii,

   Nu poate fi cuprinsă

   În algoritmi matematici,

   Și-atunci M²

   Și-a răsturnat

   Întregul Univers,

   Aliniindu-l

   La algoritmii inimii,

   Dând naștere astfel

   Ecuației cu necunoscute

   A iubirii,

   Compusă din coeficienții fragili

   Ai sentimentelor.

   Și-atunci

   M² a concluzionat

   Definitiv și indubitabil

   Că valoarea absolută a Fericirii

   Nu poate fi determinată

   Decât

   Prin Ecuația Iubirii

   Transpusă  apoi

   În cele mai sincere culori

   De dansul perfect

   Al sentimentelor.

   Iubire convergentă…

20180822_185033

Banner

FEMEIA-COPIL

    Femeia-copil 

    Mușca 

    Din marginea norilor,

    Colorându-le materia

     În răsărituri albastre.

     Femeia-copil

     Dansa

     În infinitul secundelor,

     Pictându-le esența 

     În melodii 

     Ancestrale. 

     Femeia-copil 

     Alerga 

     Înaintea ideilor abstracte, 

     Construindu-le măreția 

     În linii curbe, pătrate, incolore, 

     Și tot femeia-copil 

     Își contempla visele,

     Proiectându-le  

     În spațiul infinit.  

     Femeia-copil  

     Renunțase să trăiască 

     Pentru ea însăși 

     Și, astfel, 

     Străbătea galaxiile 

     Din timpuri preexistențiale, 

     Hrănindu-se 

     Cu notele muzicale 

     Ale înserării 

     Heideggeriene. 

     Și, mai ales, 

     Femeia-copil 

     Nu dormea 

     Niciodată

     Pentru ca somnul 

     Să nu îi poată anula 

     Infinitul ideilor. 

     Femeia-copil 

     Iubea 

     În forme abstracte  

     Și se hrănea 

     Cu esența 

     Cuvintelor. 

     Femeia-copil 

     Era copilul 

     Eternității 

     Gândurilor imateriale. 

     Pierdută adesea 

     Prin sfere incolore, 

     Își creiona respirația 

     În stări metafizice 

     Absolute. 

     Surâsul femeii-copil 

     Rememora uneori 

     Crâmpeie 

     Din formele ontologice  

     Ale materiei  

     Premergătoare gândurilor. 

     Femeia-copil  

     Alerga 

     În întâmpinarea ideilor, 

     Plămădindu-le apoi imaterialul 

     În forme intangibile, 

     Căci femeia-copil  

     Reclădea infinitul

      Modelând în cuvinte

      Abstractul concretului viitor…

Banner