POETUL

Poetul nu e, dar există,
Nu ființează, dar se zărește,
Nu umblă, dar se mișcă,
Nu aude, dar percepe,
Nu vede, dar întrezărește,
Nu plânge, dar lăcrimează,
Nu vorbește, dar strigă,
Nu așteaptă, dar contemplează,
Nu aleargă, dar zboară,
Nu doarme, dar visează,
Nu caută dragostea, dar iubește,
Nu spune, dar împrăștie ploaie de sentimente,
Nu se îndoiește, dar se întreabă,
Nu merge, dar ajunge,
Nu este, însă devine
Hrana eternității.

CONVERSAȚIE CU MINE ÎNSĂMI

Unde te-ai dus?
Îți văd strălucirea
Rătăcită
În timpuri ancestrale.
Unde-ai pierit?
Îți simt respirația
Întreruptă
De clipe efemere,
De secunde imperceptibile,
De adieri nedeterminate.
Unde te-ai ascuns?
Îți aud doar,
Din când în când,
Linia melodică
Nesfârșită
A gândurilor.
Pe unde ești?
Îți simt aripile
Fracturate
De greutatea zborurilor
Mult prea timpurii.
Unde vei merge?
Îți văd orizontul
Pierdut
În zboruri nedefinite,
Aproape șterse,
Chiar invizibile.
Unde vei fi?
Te văd vlăguită,
Suspinând,
În fuga teribilă,
În goana nebună
A Timpului nemilos.
Mereu,
Doar eu, doar tu,
Aceeași eu,
Cu mine însămi,
Într-o conversație nesfârșită,
Într-un monolog aproape înghețat,
În sunete întrerupte,
În sunete transparente,
În câmpuri atmosferice
Nedeterminate,
Aproape mute.
Doar tu, doar eu,
Uneori invizibilă,
Doar eu, doar tu,
Aceeași eu,
Doar tu, doar eu,
Doar eu, doar tu,
Cu tine însăți,
Într-o conversație
Nesfârșită
Cu mine însămi,
Cu tine însăți,
Doar eu, doar tu,
Doar tu, doar eu…

RUGĂ SFÂNTĂ/GÂNDURI ÎN PRAG DE AN NOU

Reînoiește-ți hainele iubirii,
Tu, Vechiul An, fii un Nou An mai bun,
Și dăruiește aripi fericirii,
Aici, mereu, cu dragoste, acum.

Pictează-n gânduri stropi de poleială,
Aprinde feerie de culori,
Agață printre stele nemurirea,
Pe nori imaculați și călători.

Fii pavăză-a călătoriei noastre,
Și nu ne pierde-n clipe efemere,
Aprinde, Doamne-a dragostei făclie
Acolo unde gândul nu mai piere.

Și șterge, Doamne, lacrimile lumii,
Ce curg, de la o vreme, nesecate,
Iartă-ne, Doamne, de greșeli, Prea Bune,
Du suferința-n în turnuri ferecate.

Și dă speranță vie omenirii,
Și oblojește-i rănile de boli,
Iartă-ne, Doamne, de greșeala firii,
Ajută-ne să fim nemuritori!

Căci sufletul la tine se înalță,
Nu-l lăsa, Doamne, să se piardă în pustiu,
Dă-i aripi să se-mbrace în iubire,
Pe veșnicie-ai tăi copii să fim.

De Noul An, fă, Doamne, o minune,
Și-ajută omenirea să respire,
Vindecă, Doamne, toată-această lume,
Prin ploaie nesfârșită de iubire…

COLIND

colindatori

Apune gândul
Pe margini de vis,
Răsună colinde
În cer şi-n abis.

E iarnă şi-i frig,
Se-aud trecătorii,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Afară zăpada
Îşi mântuie norii,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Un prunc sfânt se naște,
Speranța salvării,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Noi toți să-i cântăm
Colindul schimbării,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Colinde strabat
Tărâmul uitării,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Și îngeri veghează
În marginea zării,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Se umple pământul
De taina visării,
E seara de Ajun,
Sosesc colindătorii!

Banner

MUZICA SFERELOR

Imagini mici,
Imagini mari,
Sunete filiforme,
Uneori rotunde,
Alteori pătrate,
Toate dănțuind
Linia melodică
A neînțelesului,
Pătrund în auz,
Pătrund în vedere,
Pătrund în mers,
Pătrund în vorbire,
Depășesc linia abstractului,
Depășesc linia concretului,
Apoi se înalță
În sfere geometrice imperfecte,
Își pierd esența,
Dezintegrându-se,
Pătrund necuprinsul,
Alcătuind paradoxuri,
Și, astfel, din rotundă,
Sfera devine pătrată,
Dând naștere altor
Sfere incolore,
Sfere a fi,
Sfere a iubi,
Sfere în zbor,
Sfere în cădere,
Sfere în lumină,
Sfere în răsărit,
Sfere în frumos,
Sfere în lacrimi,
Sfere în zâmbet,
Sfere în cânt,
Sfere infinite…

METAFIZICA SUFLETULUI

20200604_173733

Știi, uneori e nevoie
Să-ți rupi sufletul în două
Pentru putea reclădi
Universul.
Sufletul Eu,
Același
Suflet Strigăt,
Sufletul Chemare,
Sufletul Sine,
Sufletul Freamăt,
Sufletul Vers,
Sufletul Adiere,
Sufletul Cânt,
Sufletul Mare,
Sufletul Cer,
Sufletul Zbor,
Sufletul Dor,
Sufletul Vis,
Sufletul Rugă,
Sufletul Infinit…
Uneori e nevoie să zbori
Pe aripi de îngeri
Sau să-ți închizi în ochi
Lacrima Universului.
Uneori
E nevoie să strigi
Și-apoi să plângi,
Să zbori,
Să cânți,
Neuitări străvezii
Și să-ți transformi
Esența sufletului
În particule infinite
De necuvinte.
Uneori e nevoie să-ți ascunzi
Propria ființă,
Apoi s-o eliberezi
Lăsând-o purtată
Pe meleagurile
Nemărginirii atemporale.
Neuitarea soarbe din tine
Însetată
Cupa Eternității,
Pentru a te transforma apoi
În stropi de nemurire.
Versul te strânge, te plânge, te alungă,
Te cheamă și-apoi îți scrijelește
Pe trup eternitatea gândului.
Străin venit-am la tine,
Primește-mi gândul
Să se odihnească
Pe aripile îngerilor.
Purtați-mă, purtați-mă
Într-un zbor al nemuririi
Și-apoi,
Într-un joc de-a Eternitatea,
Abandonați-mă
Timpului…

COPIII MEMORIEI

Izolați în turnuri
De fildeș
Cerșim iluzii,
Creionăm orizonturi,
Proiectăm individual
Realități paralele,
Desenăm nori,
Pictăm milioane de stele
Și-apoi le așezăm sclipire în ochi,
Încercând
Să aprindem Cerul
Direct în suflete.
Acum o înțelegem mai bine
Pe Rapunzel,
Dar nu așteptăm profeții,
Deși suntem conștienți
Că salvarea noastră poate fi
Însăși
Descoperirea sensului
Iubirii adevărate.
Trăim o altfel de poveste încâlcită,
Cu final imprevizibil,
Ne proiectăm
Propria realitate,
Contemplăm
Infinitul unor lumi paralele,
Visăm cu ochii deschiși
La clipele în care
Vom putea redeveni
Noi înșine,
Fără distanțări sociale,
Ne vom putea regăsi
Fără teama de a ne pierde,
Din nou, în lumi paralele.
Cerșim iluzii,
Proiectăm realitatea
În tablouri pictate
Cu imagini preexistențiale,
Anterioare verbului „a fi”.
Ca într-un carnaval tragic,
Eternii oameni cu măști,
Noi înșine devenim niște tablouri,
Oameni fără chip,
Oameni fără spațiu,
Oameni atemporali,
Copiii timpului,
Veșnici copii ai memoriei,
Într-un Cer numai al nostru
Aprindem stelele
Pe crâmpeie de amintiri.
Aidoma unor Icari invizibili,
Prizonieri iremediabili
Ai propriilor noastre vise,
Ne creăm aripi imaginare,
Naufragiați, parcă,
Ca un tribut al eternității,
În propriile noastre turnuri
De fildeș.
Însă acum înțelegem,
Acum știm cel mai bine că,
Indiferent de distanță,
Nici măcar turnurile,
Fie ele chiar și de fildeș,
Nu pot încătușa suflete,
Căci noi suntem totuna cu timpul,
Iar ca un paradox,
Suntem chiar în afara lui,
Veșnici copii ai memoriei…

FORMULĂ ONTOLOGICĂ

E totul stâncă,
O stâncă mută
De incertitudine.
Rătăcind într-un
Neant imens,
Ideea
Se pierde-n
Relativitate.
Şi totu-i nul:
Se şterge prezentul,
Se şterge trecutul…
Rămâne ideea,
Iar relativitatea
Naşte cuvinte,
Cuvinte brute,
Cuvinte medii…
Şi masa ei,
Înmulţită
Cu trei pătrimi
Din greutatea cuvintelor,
Creează versul,
O stâncă mută
De incertitudine.

QUO VADIS?

Mă pândeşte iubirea

Asemeni unei

Păsări de pradă.

E gol şi văzduh,

Şi ape,

Şi nimfe.

Veghează disperarea,

Cavou etern,

Lumini apuse

În valuri şi nori.

Vreau ca tărâm

Să fiu doar vis

De platină fumegândă.

E totul ţărm,

Sau poate mare,

E stâncă de coral,

E stâncă de lut,

E stâncă de stâncă…

Aud glasul sirenelor

Cum se roteşte

Ca o pasăre de pradă,

Aud glasul sirenelor

Cum devorează văzduhul.

Şi mă scufund

Şi-mi pare că mă-nalţ

Atât de sus

Încât mă ciocnesc

De Veşnicie.

Quo vadis?

POETUL E DONATOR DE SUFLET

Poetul
E donator de suflet.
Se leapădă de el,
Îl aruncă în văzul lumii întregi
Și-apoi rămâne, astfel dezgolit,
Fără apărare,
Căci, uite,
V-a dăruit un suflet
Drept punte între sine și cer,
Drept punte între sine și sieși,
Drept punte între Concret și Infinit!

***

Poetul
E donator de suflet.
El își stoarce sufletul
De seva sentimentelor,
Le îmbracă în hainele eternității,
Le proiectează în spațiul infinit,
Dăruindu-le apoi
Întregii omeniri.

***

Poetul
E donator de suflet.
El își donează sufletul,
Uneori și vederea,
Alteori chiar și auzul,
Căci numai astfel
Omenirea va reuși să vadă
Prin ochii poetului
Și audă ceea ce
Numai poetul poate auzi.

***
Poetul
E donator de suflet.
El își face o punte
Între sine și sentimente,
Strigând apoi:
„-Iată-mă-s!”
Iar ei vor spune:
„-Priviți!
Poetul ăsta e nebun,
Azvârle cu sufletul în noi!”,
În timp ce poetul
Îi izbește cu sentimente,
Căci
Numai poetul
Poate fi donator de suflet.

VIS DE COPIL

20190131_121950

Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri,
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez.

Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri
Să zburde-n universul meu candid,
Lăsaţi-mă să aţipesc citind
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri.

Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Când focu-n vatră cântă-năbuşit,
Să mă trezesc într-un palat vrăjit
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri.

Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez
Poveşti cu Feţi-Frumoşi şi cu balauri,
Cu rele vrăjitoare şi cu fauri,
Lăsaţi-mă să fiu copil şi să visez.

20181030_233339.png

Banner

EXIL

     Nu mă privi!

     Uimirea din ochii tăi

     M-apasă

     Şi mă ucide gândul

     Neantului sublim.

     Şi nu-mi vorbi!

     Cuvântul rostit

     Mă va răpune,

     Din sfere-nalte

     Pasul se pierde

     În nisip.

     Nu-ţi cer decât

     Tu, mare,

     De valuri mărginită,

     Să îţi ascult tăcerea:

     Primeşte-mă-n exil

     Pe ţărmul tău!

Banner

TE IUBESC ÎN O MIE DE FORME

Te iubesc în o mie de forme:
Te iubesc în lumină,
Te iubesc în culoare,
Te iubesc în abstract,
Te iubesc în profan…
Te iubesc dincolo de aparențe,
În forme geometrice imperfecte,
În arii nedeterminate,
În muzica sferelor,
În muzica formelor,
În dansul imperfect al planetelor.
Te iubesc dincolo de real,
Te iubesc dincolo de concret,
Te iubesc dincolo de infinit…
Te iubesc atunci când noaptea se confundă cu mine,
Te iubesc în zbor,
Te iubesc în cădere,
Te iubesc în dor,
Te iubesc în umbră,
Te iubesc în stele,
Te iubesc în șoapte,
Și astfel aș putea spune
Că te iubesc în o mie de forme…

ECUAȚIA IUBIRII

20180808_213859

   M² s-a născut

   În parantezele Infinitului.

   Vinovați sunt tatăl Absolut

   Și mama Eternitate.

   Când era doar un prunc,

   Un înger i-a mângâiat

   Zborul albastru,

   Iar zborul său a născut

   Ecuații existențiale.

   Când M²

   A început să înțeleagă

   Că viața e compusă

   Din ecuații

   Cu necunoscute,

   În gândurile lui

   S-a produs o avalanșă

   Care i-a surpat

   Ecuațiile existențiale,

   Transformându-le

   În adevărate probleme ontologice.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Că viața

   Nu este decât

   O îngrămădire de contradicții

   Și a început

   Să alinieze timpul

   Rezolvând

   Problemele rezultate

   Din aliniere

   Prin algoritmii inimii.

   Uneori,

   Noaptea îl prindea

   Ghemuit la umbra

   Întrebărilor substanțiale.

   Când M²

   A ajuns la vârsta adolescenței,

   S-a îndrăgostit

   Iremediabil

   De zâmbetul

   Unei idei perfecte.

   Atunci M²

   A concluzionat

   Din nou

   Că Fericirea,

   Fiind compusă

   Din zâmbetele Perfecțiunii,

   Nu poate fi cuprinsă

   În algoritmi matematici,

   Și-atunci M²

   Și-a răsturnat

   Întregul Univers,

   Aliniindu-l

   La algoritmii inimii,

   Dând naștere astfel

   Ecuației cu necunoscute

   A iubirii,

   Compusă din coeficienții fragili

   Ai sentimentelor.

   Și-atunci

   M² a concluzionat

   Definitiv și indubitabil

   Că valoarea absolută a Fericirii

   Nu poate fi determinată

   Decât

   Prin Ecuația Iubirii

   Transpusă  apoi

   În cele mai sincere culori

   De dansul perfect

   Al sentimentelor.

   Iubire convergentă…

20180822_185033

Banner

FEMEIA-COPIL

    Femeia-copil 

    Mușca 

    Din marginea norilor,

    Colorându-le materia

     În răsărituri albastre.

     Femeia-copil

     Dansa

     În infinitul secundelor,

     Pictându-le esența 

     În melodii 

     Ancestrale. 

     Femeia-copil 

     Alerga 

     Înaintea ideilor abstracte, 

     Construindu-le măreția 

     În linii curbe, pătrate, incolore, 

     Și tot femeia-copil 

     Își contempla visele,

     Proiectându-le  

     În spațiul infinit.  

     Femeia-copil  

     Renunțase să trăiască 

     Pentru ea însăși 

     Și, astfel, 

     Străbătea galaxiile 

     Din timpuri preexistențiale, 

     Hrănindu-se 

     Cu notele muzicale 

     Ale înserării 

     Heideggeriene. 

     Și, mai ales, 

     Femeia-copil 

     Nu dormea 

     Niciodată

     Pentru ca somnul 

     Să nu îi poată anula 

     Infinitul ideilor. 

     Femeia-copil 

     Iubea 

     În forme abstracte  

     Și se hrănea 

     Cu esența 

     Cuvintelor. 

     Femeia-copil 

     Era copilul 

     Eternității 

     Gândurilor imateriale. 

     Pierdută adesea 

     Prin sfere incolore, 

     Își creiona respirația 

     În stări metafizice 

     Absolute. 

     Surâsul femeii-copil 

     Rememora uneori 

     Crâmpeie 

     Din formele ontologice  

     Ale materiei  

     Premergătoare gândurilor. 

     Femeia-copil  

     Alerga 

     În întâmpinarea ideilor, 

     Plămădindu-le apoi imaterialul 

     În forme intangibile, 

     Căci femeia-copil  

     Reclădea infinitul

      Modelând în cuvinte

      Abstractul concretului viitor…

Banner

ROMANŢĂ DE TOAMNĂ

autumn

Să plouă de toamnă pe câmp și prin flori,
Să plouă tomnatic în gând și în vise,
Iar toamna să scrie povești nedescrise,
Să-mi plouă în gânduri cocori călători!

Și vara să-mi fie de nori,
De nori de iubire, de nori incolori,
Cu toamnă să-mi plouă în gânduri şi-n zori
Să-mi cearnă în vise povești cu cocori…

Și oamenii-mi par străvezii uneori,
Prin viața de toamnă, prin toamna de vise,
Când timpul suspină în versuri nescrise,
Pe chipuri brăzdate colindă cocori.

Și-aș vrea să mă-nalț în vârfuri de nori,
În dansul feeric al stelelor stinse,
Și-n noaptea tăcută a ploii de vise
Să-mi plouă în gânduri povești cu cocori…

Banner

VIAŢA CA UN FLUTURE ALBASTRU

B1

      Odată
      În palmă mi s-a aşezat
      Un fluture.
      M-a privit tăcut în ochi,
      Iar privirea lui inocentă
      Mi-a atins sufletul.
      El, ca o ploaie de primăvară,
      Atât de albastru
      Pentru că aripile lui
      Au cuprins cerul,
      Oglindindu-l apoi în ele.
      Atât de albastru
      Pentru că zborul lui
      A îmbrăţişat marea,
      Iar valurile
      I-au sărutat sufletul,
      Pictându-l
      În crâmpeie de romanţe
      Albastre.
      Atât de albastru
      Pentru că aripile lui
      Au şters lacrimile Universului,
      Reclădindu-le
      În trupu-i firav
      Şi-apoi însufleţindu-le
      Cu magia zborului.
      Atât de albastru
      Pentru că în zborul dimineţilor line
      A atins roua,
      Imprimând-o apoi în privire
      Şi-apoi privirea
      Oglindind-o din nou în suflet.
      Atât de albastru
      Pentru că în trupul-i plăpând
      A cuprins viaţa
      Întregii Planete,
      O viaţă străvezie
      Ca un fluture albastru…
      Şi dintr-o dată
      Fluturele s-a topit,
      Făcându-se totuna cu mine,
      Iar eu respir albastru,
      Privesc albastru,
      Iubesc albastru…

Eye_B1

Banner

ANOTIMP DE GHEAŢĂ

Snow_dance

Motto:
           Şi să ningă, iar să ningă,
           Lângă tine eu să fiu,
           Să ne-acopere zăpada,
           Mai devreme, mai târziu.

Priveşte-mă, iubite, în ochi şi înţelege
Că iarna se revarsă adesea peste ei,
Nu pot decât să tremur, căci nu există lege
Care să interzică ninsoarea de idei.

Nu mă-ntreba de unde zăpada ne cuprinde
Într-un vârtej teribil şi de suspin amar,
Priveşte-mă în taină cum nu mă pot aprinde
Să ard pe stropi de gheaţă şi-apoi ca să dispar…

Nu sunt decât un strigăt şi-o vagă adiere
A Crivăţului rece plutind spre necuprins,
Priveşte-mă, iubite, priveşte-mă-n tăcere,
Sunt un suspin de gheaţă nefericit şi-nvins.

Snow

Banner

ECOU DE TOAMNĂ

aut

Priveşte natura, iubite,
Cum plânge cu lacrimi de gheaţă!
Mi-e sufletul trist o oglindă,
Zdrobită în cioburi de ceaţă.

Priveşte, iubite, afară,
Priveşte şi-apari la fereastră,
Priveşte la toamna fugară,
La toamna din inima noastră!

Priveşte natura, iubite,
Priveşte şi-apari la fereastră!
Mi-e sufletul trist o oglindă
A toamnei din inima noastră.

aut2

Banner

ÎMBĂTRÂNIT

Abstract_one_clock

     Îmbătrânit de vreme,
     Îmbătrânit de timp,
     Îmbătrânit de viaţa
     Ce freamătă fugind,
     Îmbătrânit de mine,
     Îmbătrânit de moarte,
     Îmbătrânit de clipe
     Ce vor fugi departe,
     Îmbătrânit de soare,
     Îmbătrânit de viaţă,
     Îmbătrânit de roua
     Din orice dimineaţă,
     Îmbătrânit de sine,
     Îmbătrânit de toate,
     Îmbătrânit de norii
     Ce vor să fie-aproape,
     Îmbătrânit de fugă,
     Îmbătrânit de mers,
     Îmbătrânit de zborul
     Uitat prin Univers,
     Îmbătrânit şi singur
     Mă-ndrept spre nicăieri
     Şi-aud în jur doar plânsul
     Copacilor stingheri…

giphy

Banner

POVESTE DE A FI

Ballerina1

     Mi-am propus
     Să scriu astăzi
     Despre cântec,
     Să scriu despre zbor,
     Să scriu despre existenţă.
     Mi-am propus
     Să scriu în alb,
     Să scriu în negru,
     Să scriu în violet.
     Mi-am propus
     Să scriu rime
     Imperceptibile,
     Să simt
     Adieri inexistente.
     Am strâns în mine
     Esenţa cuvântului,
     Am răscolit-o,
     Apoi am golit-o
     De veşmântul inutil
     Al vorbei.
     Visează!
     Zboară,
     Cântă,
     Iubeşte!
     Iubeşte infinitul,
     Iubeşte neuniformul,
     Iubeşte inerentul…
     Apoi
     Lasă-te purtat
     Pe aripi de gând,
     Pe aripi de dor,
     Pe aripi de aripi…
     Poveste de a fi…

Banner

CONTEMPLARE

Eye.jpg.

     Lumini fragmentate
     În spaţii asimetrice
     Îşi strigă disperarea
     De a exista.
     Eu,
     Asemeni unui punct
     Secţionat de eternitate,
     Privesc
     Cum viaţa îşi aruncă
     În treacăt
     Un nor de dragoste…
     Şi văd doar îngeri
     Cu aripi frânte,
     Atât de albi…
     Îngerii mei,
     Vă dăruiesc
     Fericirea mea
     Drept punte
     Între mine şi cer…
     Îngerii mei,
     Vă dăruiesc iubirea mea
     Drept orizont…

r

Banner

ITINERARIU

Castle7

     Ca un pescăruş
     Şi ca o adiere de vânt,
     Pierdută în lumina cenuşie
     A Asfinţitului,
     Asemeni unui strigăt
     Sau a unei şoapte
     Libelulice,
     Ca un paragraf
     Prăfuit
     Sau ca Fata Morgana,
     Asemeni unui Homer
     Sau a unui emir rătăcit,
     Mă îndrept
     Spre castelul meu
     De nisip.

Banner

DIALOG

paint

     Într-o zi
     Mi-a bătut la uşă
     Fericirea.
     Era frumoasă
     Ca o mireasmă de primăvară.
     Mi-a aruncat o vorbă în treacăt,
     Apoi a alergat
     Într-o goană nebună
     În sens opus.
     Am stat o clipă
     Încercând să rememorez
     Acea vorbă
     Mai mult abstractă decât concretă,
     Mai mult adiată
     Decât rostită,
     Mai mult în zbor
     Decât în cădere,
     Mai mult în fugă
     Decât în mers,
     Mai mult în umbră
     Decât în soare…
     Şi-n joaca asta
     De-a v-aţi ascunselea,
     Fericirea a apărut
     Într-o doară,
     Mi-a dezgolit
     Ideile incomplete,
     Apoi le-a răsturnat,
     Îmbrăcându-le în haine
     Brodate cu fir de efemeritate,
     Pentru a le ascunde apoi
     În turnuri de fildeş,
     Una câte una,
     Astfel încât
     Ideile
     Să nu se mai poată întâlni
     Pentru a dezbate
     Alte idei incomplete.
     Şi-apoi, văzându-mă
     Dezgolită de idei,
     Şi-a brodat în grabă
     O scară imaginară,
     Mi-a aruncat din nou
     O vorbă în treacăt,
     Mai mult rostită
     Decât vorbită,
     Mai mult în umbră
     Decât în soare,
     Mai mult în zbor
     Decât în cădere,
     Şi-a alergat într-o grabă nebună
     Pe scara astfel ţesută,
     A îmbrăcat din zbor
     Haina norilor
     Şi s-a făcut nevăzută.
     Mai mult în umbră
     Decât în soare,
     Mai mult în zbor
     Decât în cădere,
     Mai mult în abstract
     Decât în concret…

Ballet

Banner

STRIGĂT

Child_dream_s  question

„- Hei! Îmi ştie careva numele?”,
     striga VIAŢA.
„- Hei! Mă vede cineva?”,
     striga IUBIREA.
„- Hei! Îmi cunoaşte cineva INFINITUL?”,
     striga ETERNITATEA.
„- Hei! Îmi cunoaşte careva orizontul?”,
     striga OMUL…

ld

Banner

 

Jurnalul unui vis

NEGUŢĂTORUL DE VISE

dreams11

Mi-am vândut visele…unul câte unul… Le-am privit cum se îndepărtează, cum plutesc liniştite spre infinit… şi-am crezut că am făcut alegerea cea mai înţeleaptă… chiar am avut mustrări de conştiinţă că nu le-am lăsat să zboare mai timpuriu. Din depărtare, neguţătorul de vise îmi face cu mâna…aceeaşi privire fixă, în poziţia lui inertă, aproape pietrificată, cu pălăria-i ruptă, aşezată un pic într-o parte. Îl privesc o vreme şi-ncep să apară îndoielile. Dar ce să facă el cu atâtea vise înghesuite într-un sac zdrenţuit? Şi parcă, trezită ca dintr-un somn profound, asimilat uitării, încep să aud strigătele disperate ale viselor, scâncetete mocnite:

“- Eliberaţi-ne! Eliberaţi-ne! Eliberaţi-ne!…”

Încerc să alerg, dar nu stăpânesc zborul… aş vrea să ajung acolo sus, să-mi răscumpăr visele, sărmanele mele vise, umilele mele vise, scumpele mele vise… Dar neguţătorul se îndepărtează cu aceeaşi privire statică…îmi face încă o dată cu mâna şi-şi aranjează borurile pălăriei rupte:

“- Adio! Mai pregăteşte încă un vis…căci nu există cale de întoarcere!”

dreams13       dreams14

Banner