LA MASA VEŞNICIEI

1m

     Se aşezase doar pentr-o clipă.
     I-am zărit atunci
     Faţa secţionată
     De eternitate.
     Era asemeni unui meteorit
     Dănţuind pe straturi cenuşii,
     Sau poate violete,
     Nu mi-am dat seama,
     Nu poate fi de vină
     Decât lumina aceasta confuză
     În care privim întotdeauna lucrurile.

     L-aş fi întrebat,
     Dar ce rost avea să-l întrerup
     Din meditaţia aceea obscură?
     „- Eşti Omul Soare?”
     „- Eşti Omul Pământ?”
     Eu nu trăiesc decât cuvântul,
     Şi nu visez.
     Nu mai visam
     Dintr-o viaţă anterioară
     Poate chiar şi vorbirii.

     E timpul mort.

Banner

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s